13 10 2009

Azi e marti 13. Sa fie cu ghinion? Se prea poate, mai ales ca se combina si cu cele trei ceasuri rele si matele negre au dat navala pe strazi, ca le doare ficatul de la schimbarea asta brusca de vreme. Se prea poate…Pare ciudat ca tocmai astazi ne apucam sa vorbim despre noroc. Dar sa vorbim.

Prin iulie se implineau 15 luni de cand Aleki, un ecologist convins si pus pe fapte mari prin apele din apropierea capitalei Wellington (Noua Zeelanda), a avut neplacerea sa piarda verigheta intr-o zona plina de deseuri, roci si plante acvatice. Aleki facea atunci un experiment si, incercand sa porneasca motorul unei salupe gonflabile, valorosul obiect i-a sarit de pe inelar, hop in marea involburata. Oarecum asemanator cu batrana care da drumul bijuteriei in Titanic, ultimele sclipiri par ca nu se mai termina si deodata, parca o poveste cade la fund…

Pentru ca verigheta aceea simboliza legatura lui Aleki Taumoepeau cu Rachel, pe care a intalnit-o la o lectie de golf si a cerut-o in scurt timp de sotie, ecologistul nu se putea multumi cu replica “lasa draga, o sa cumparam alta”. Asa se face ca, pe baza unor coordonate GPS luate atunci cand el si alti scufundatori analizau niste plante afectate de poluarea intensa, nebunia a inceput. Aleki si-a propus sa gaseasca acea verigheta si sa nu o inlocuiasca cu alta. La cateva luni de la intamplare, apa era tulbure iar deseurile metalice au dat peste cap detectorul. A fost in zadar. In plus de asta, coordonatele GPS erau gresite, fiind preluate de la o cu totul alta inregistrare.

Pana in iulie, Aleki si-a facut temele. Pentru ca zona era undeva destul de aproape de tarm, a folosit Google Earth pentru a se orienta luand anumite repere de pe uscat. A gasit exact coordonatele GPS de la expeditia originala si s-a inarmat cu multa speranta. Apa era perfect limpede, cum nu o mai vazuse vreodata. Rachel, acum cu un copil langa ea, il astepta, urmarindu-l cum incepe calatoriile verticale care se repetau la cateva minute. Il credea nebun, ca si toti ceilalti prieteni care aflasera ce intentioneaza sa faca. Dar pentru Aleki devenise mult prea important; era scopul lui momentan si avea sa-l indeplineasca, cu orice pret. Dupa multe scufundari, si-a spus “Doamne, daca inelul este aici, arata-mi-l chiar acum; am obosit…” Dupa alte cateva incercari, neozeelandezul a gasit ancora mica pe care o lasase pe fund atunci. Stia ca inelul trebuie sa fie aproape. O sclipire i-a aparut in coada ochiului. Si era chiar el, inelul. Aleki a iesit triunfator, strigand Yahoooooo!!!! A avut timp sa-i multumeasca in gand: “Doamne, esti grozav!” Rachel vorbea la telefon cu un prieten si ii relata cat de nebun poate sa fie sotul ei…Aleki a aparut cu inelul.

Sigur, unii pot considera asta o simpla nebunie. Altii, mai melancolici si care pun pret pe valoarea unor lucruri care inseamna atatea, vor spune ca ar proceda oricand la fel. Omul, cand isi propune ceva si isi doreste cu adevarat acel lucru, de regula reuseste. Universul intreg il ajuta; i-a dat o mare linistita, cu apa clara…Povestea a facut inconjurul lumii. Aleki a numit rezultatul simplu: puterea rugaciunii…

Ei bine, nu vi s-a intamplat ca, atunci cand iubeati pe cineva, sa reusiti un lucru aproape imposibil, nebunesc, grozav? Sa ma descopar putin: pe timpuri vechi, strabateam cu o fata strazile marelui oras, prin centrul vechi, pe langa rau, peste poduri, printre frunze…Dupa miezul noptii, ajunsi langa locuinta ei, a descoperit ca ii lipseste un cercel. Insemna mult si intalnirea s-a sfarsit cu o tristete rece. Dar nebunul, nebunul ce si-a pus in gand? “Ma duc exact acum, pe aceleasi cai, si-l voi gasi…” In zadar, din prima n-a iesit mare lucru, mai ales ca intunericul era atunci parca prea intunecat…Dar cand iubesti, parca esti altul. Cercelul pierdut era un scop nebunesc, dar l-am gasit pentru ca mi-am propus si mi-am dorit asta. Iar cand am aparut cu el, sentimentul de bucurie a fost coplesitor. Desigur, am spus si eu ce a spus si Aleki: “Doamne, esti grozav!”